duminică, 23 august 2009

Back2Back: Poliţist, adjectiv (2009)

Revenim cu articolele de tip ping-pong in care noi, "cronicarii" de pe Marele Ecran tratam subiectul aceluiasi film ca urmare a unei vizionari comune. Asa ca acum nu aveti doar o singura opinie ci doua pe care sa va bazati decizia de a vedea sau ignora un anumit film. Aici Politist, adjectiv!

rating: Colectable x 2

Dilema: legea sau morala?
de Richie

Tocmai m-am intors de la vizionarea ultimei bijuterii a lui Corneliu Porumboiu - Politist, adjectiv. Am fost impreuna cu colegu Lucian si, de toti, am fost 4 spectatori in sala vechiului cinema Studio. Nu mai deplang sala, care e cum e, ci doar numarul oamenilor interesati de castigatorul de la Cannes, sectiunea Un Certain Regard, si de propunerea Romaniei pentru Oscar 2010. Recordul de spectatori a fost 17, sambata seara, la un film care trebuie vazut si revazut de cateva ori pentru a fi inteles pe deplin. Si nu la mall intre doua guri de popcorn ci in salile abandonate ale cinematografelor comuniste, pentru ca realismul de pe marele ecran sa fie complet. Subiectul filmului il poti rezuma intr-o fraza: politistul Cristi (Dragos Bucur) are o dilema morala privind vinovatia unui pusti de liceu turnat de prietenul lui pentru consum de hasis si care risca astfel 7 ani de puscarie. Rezolvarea dilemei si, implicit a cazului, presupune o lunga asteptare, tipica muncii de politist de la antidrog, munca care se traduce printr-un filaj aproape in timp real. In fapt nu e decat o amanare a inevitabilului intrucat, potrivit DEX-ului, politistul nu are nevoie de morala ci doar de lege, buna sau proasta. Porumboiu se intoarce asadar in Vaslui pentru a spune o noua poveste inspirata din realitate. Una in care putem vedea clar cum practicile unui vechi sistem nu au disparut sub noua oranduire. Avem aceleasi holuri inguste ale Inspectoratelor de Politie, aceleasi birouri goale dar cu usi incuiate, aceleasi dulapuri de metal, aceleasi secretare prea ocupate sa faca nimic. Filmul lui Porumboiu se deruleaza la pas lejer, cu scene lungi in cadru fix de un firesc debordant. Sa-l privesti minute in sir pe Dragos Bucur mancand o ciorba re-incalzita sau ascultind-o pe Mirabele Dauer cantand de pe YouTube in fundal poate deveni exasperant dar nu e decat aceeasi indelunga asteptare menita sa-ti pune rabdarea la incercare devenind astfel un test de autocontrol. Aproape de neinteles e faptul ca nu exista nici macar o scena de violenta, o rabufnire sau o defulare a vreunui personaj. Toti par prea obositi pentru a se mai revolta. Asteptarea e cea mai evidenta in timpul filajului celor 3 pusti fumatori de hasis. Identitatea lor nu conteaza decat la raport practic neavand nici un prim plan cu ei. Parca privesti inregistrarile unor camere ascunse cu personaje anonime. Minute intregi de batut pasul pe loc si de fumat tigara dupa tigara, asta presupune munca unui politai in timpul filajului. Iar apoi intocmirea rapoartelor necesare pentru a umple un dosar mult prea subtire pentru timpul alocat rezolvarii sale. Un caz atat de simplu s-ar rezolva imediat printr-un flagrant de catre un om al legii cu sange rece care poate hotari in 2 secunde destinul unui tanar. Cine are timp de mustrari de constiinta cand legea e batuta in cuie. S-apoi, nu degeaba justitia e oarba. Ultima scena a filmului e si cea mai lunga, necesitand vreo 10 duble pentru a iesi perfect, insa e absolut geniala datorita prestatiilor celor trei actori: D. Bucur si Ion Stoica, chemati la raport in fata comandantului interpretat de Vlad Ivanov. Contiinta revoltata a primului si platitudinea nesimtita a celui de-al doilea se lovesc de logica taioasa si rece a ultimului intr-o scena memorabila din care regret ca nu-mi amintesc nicio replica. Trebuie neaparat sa-l mai vad o data.




O zi din conştiinţa unui poliţist
de Lucian Mircu


„Părerile spectatorilor sunt împărţite”, ne zice doamna Cilla (blînda stăpînă a casieriei cinematografului Studio). „Unii au spus că e sec şi plictisitor”. Într-adevăr, Poliţist, adjectiv are momente cînd e sec. Atît de sec că, dacă ieşeam pînă la butic să-mi cumpăr o apă, la întoarcerea în sală, poliţistul Cristi ar fi fost în aceeaşi poziţie, la pîndă. Atît de sec, că am avut timp să speculez cu colegul Richie asupra semnificaţiei unui număr de înmatriculare din film. „AIC, observ, apare în oglindă CIA.”Da, confirmă Richie, e număr de şmecher.” „ Număr de VS, deci filmat tot în Vaslui. Uită-te şi tu ce trist e oraşul ăsta!” şamd. Poliţist, Adjectiv e făcut cu timp. Aşa cum poliţistul îi observă pe cei trei adolescenţi consumatori de haşiş, la fel face şi camera lui Corneliu Porumboiu: stă la pîndă, discretă, şi observă. Observă oamenii şi relaţiile dintre ei: „Vorba aia, Nelule, nu ne ştim de ieri de azi. Ne ştim de alaltăieri”. Unele scene de viaţă urbană par a fi lăsate la voia întîmplării (cum ar fi trecerea a numeroşi maidanezi prin cadru), dar (aproape) totul e calculat. Lungmetrajul e un lung şir de acţiuni repetitive din viaţa unui poliţist de teren (filaj, întîlniri cu procurori, cu informatori, completat rapoarte şi alte hîrţogării), care pot părea plictisitoare. Repetiţia lor însă are sens. Să luăm de pildă scena antologică când Cristi (Dragoş Bucur, actorul preferat -ca să nu fetişizăm- de „noul val de regizori”) şi soţia lui, Anca (Irina Săulescu) analizează literar o piesă de-a Mirabelei Dauer. Dacă soţia n-ar fi pus pe repeat, de trei ori, obsesivul şlagăr: „Nu te părăsesc, iubire”, bărbatul n-ar fi fost atît de iritat încît să ironizeze versurile: „Cum adică «Ce-ar fi marea fără soare?» Nu e tot mare?”. Porumboiu ştie să temporizeze, să pregătească o scenă. Alternează cadrele lungi de aşteptare cu suculente dialoguri (sau trialoguri) filmate dintr-una. Nu mai avem umorul spumos din A fost sau n-a fost (2007). Poate şi din cauza subiectului, în cheie gravă: o criză de conştiinţă. Omul legii simte că „legea morală din el” intră în contradicţie cu legea de drept. Cristi nu mai ştie „ce este” aşa că şeful îl trimite la DEX să vadă dacă mai corespunde definiţiei de poliţist. „Lecţia de maieutică” predată de raţionalul comandant de poliţie (Vlad Ivanov se achită de rol cu precizie farmaceutică, la fel ca în 432) durează circa 20 de minute şi e comparabilă prin complexitate şi intensitate cu scena cinei din 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile sau cu scena „talk-show-ului despre Revoluţie” din opera prima a lui Porumboiu. Pentru amatorii de ritm alert, filmul poate decepţiona, dacă nu exaspera. Spectatorii dotaţi cu răbdare vor primi însă cîteva delicatese pentru care merită să înnebuneşti de plictiseală, aşa cum a făcut Cristi în anticamera comandantului. E ca la pescuit. Iar pescarii ştiu că nu contează neapărat captura. Aşa cum în film nu contează neapărat cum se soluţionează criza de conştiinţă. Contează toată experienţa de pînă acolo. Tînărul autor Corneliu Porumboiu şi-a pierdut din „hîtroşenia” moldovenească, dar a cîştigat în tact şi răbdare. Poliţist, adjectiv este creaţia unui regizor matur. Şi a unui bun pescar.

9 comentarii:

  1. Când am fost eu la Studio la film tre' să zic că cre' că eram vreo 20 şi ceva prin sală... Am crezut că mă urc pe pereţi la filmu' ăsta. Mie îmi plac filmele mele mai active aşa un pic şi am ajuns la concluzia că e clar că place la restul lumii, că ei n-au aşa ceva.

    Mi s-a părut mult prea lent pentru gustul meu şi mă aşteptam la ceva poliţişti mai bine conturaţi în stil clasic românesc.

    Oricum, amândouă descrierile au surprins foarte bine filmul.

    A! Şi mai o chestie: Voi n-aţi avut impresia că tanti secretara tasta o serie de AAA-SSS-DDD-XXXX-space-space-space?

    RăspundețiȘtergere
  2. Cartitoiu: Da, Richie a confundat un pic audientele :) 17 au fost la Cea mai fericita fata din lume. E bine ca la Politist, adjectiv au fost mai multi spectatori, dar oricum sunt putini. O mare parte din vina o are si RADEF-ul care inca mai pastoreste cinematografele. Au trimis de la Bucuresti un singur afis pentru a promova acest film. Dar despre toate astea vom vorbi mai pe larg intr-un post separat.

    Cat despre tanti secretara, sincer nu m-am prea uitat la ce tasteaza. Oricum, fiecare spectator isi gaseste ocupatia lui. Eu m-am concentrat asupra lui Bucur :)

    Mi-ar face placere sa citesc o recenzie de-a ta in care sa explici mai pe larg de ce nu ti-a placut filmul. Nu e nici un repros. Pur si simplu vreau sa vad si alt punct de vedere, ca noua ne-a placut, chiar si asa 'lent'.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Cartitoi: inseamna ca am facut io confuzie, dar numarul e mic la filmele romanesti asta o stim toti. Si mie mi s-a parut ca bate cum zici tu in tastatura :)) Chiar incercam sa-mi dau seama ce litere tasteaza. Legat de actiunea lenta, filmul are 1h 50 min si nici nu le-am perceput. La fel mi s-a intamplat la 432. M-am surprins gandind, ce e gata deja? Asa repede? E chestie de perceptie. Fiecare simte alfel. FUN FACT: pe imdb puteti citi cronicuta dlui Mihnea "Pitbull" Columbeanu la film.: http://www.imdb.com/title/tt1337051/

    RăspundețiȘtergere
  4. @Luci: Mă concetrez pe-o cronică. Atâta numai că nu prea ştiu eu cum să abordez asta, dar vedem ce iasă.

    @Richie: 432 nici eu nu ştiu cum a trecut, că eram eu mai empatică...

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim: Chiar nu stiu cum a ajuns Tarantino in povestea asta :) Americanul e suta la suta din alt film decat Porumboiu. Poate dezvolti ce ai vrut sa zici...

    RăspundețiȘtergere
  6. Cateva zile din viata unui politist (in filaj).
    O zi din viata "baietilor" (la "slujba").
    In ambele situatii se reclama "participarea" privitorului iar stilul si ritmul, evident, difera.
    Dialoguri, apoi, de ti-e mai mare dragu' cu musai-ul de "incarcatura" trivia.
    Finalmente, dragu' de personaj(e), al autorului si, musai zic, al spectatorului.
    Tangente "firave", de acord, da' un exercitiu personal de amuzament, in fond.

    RăspundețiȘtergere
  7. Anonim@:

    Am inteles acum unde bati.

    Inca mi se pare un pic fortata apropierea. Stilul lui T. e glam si flamboaiant, pe cand Porumboiu e lipsit de artificii si minimal. De acord cu privire la dialoguri si la felul in care investigheaza viata cotidiana a eroilor (chiar daca aici avem de-a face cu "baietii buni" si nu cu "goodfellas"). Dar sincer, n-am simtit nimic tarantinesc in timpul vizionarii. Mai degraba l-am simtit pe Haneke, daca vrei.

    Una peste alta, parerea mea e ca Porumboiu a reusit performanta, ca de acum inainte, sa il comparam numai cu Porumboiu. Pentru ca avem in fata un AUTOR. Unul original.

    RăspundețiȘtergere
  8. @anonim: poate daca ai preciza care din filmele lui Tarantino poate fi comparat cu cel a lui Porumboiu ar fi mai usor de inteles unde bati :)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.