duminică, 16 mai 2010
Robin Hood (2010)
Robin... Longstride
rating: Brainwash
Robin Hood versiunea 2010 nu e doar o noua adaptare a legendei faimosului arcas ci o completa si noua poveste a proscrisului englez, o revigorare fictiva dar destul de plauzibila a figurii de luptator pentru dreptate. Epopeea medievala a lui Ridley Scott il dezbraca pe padurarul Robin de gluga si izmene imbracandu-l in zale grele si inarmandu-l cu tot arsenalul militar din acele vremuri. Cuplu Scott - Crowe fac astfel echipa pentru a 4-a oara pentru al readuce in prim plan pe Robin Longstride, soldat in armata cruciata a lui Richard Inima de Leu, si livreaza astfel o piesa solida de arta cinematografica dar, din pacate, nu suficient de memorabila pentru statul regizoral la care a ajuns batranul Scott. Cand ai luat contact cu proportiile epicului dezvaluite in Gladiator si Kingdom of Heaven ai totusi niste asteptari foarte ridicate de la orice poarte numele Scott. Ei bine, nenea Ridley s-a domolit un pic, nici anvergura si nici aspectul general al filmului nu vor sa concureze productiile anterioare.
Care-i story-ul atunci? Ei bine, Richard I se intoarce din cruciada si, cum e firesc, parjoleste fiecare cetate a dusmanului francez aflata pe drumul sau spre casa. In timpul unui asediu regele englez ia pulsul oastei incercand sa afle o voce onesta si curajoasa in randurile sale. Robin Longstride, arcas pe timp de zi si practicant de alba-neagra pe timp de noapte, isi dezleaga limba explicandu-i regelui cum oastea sa l-a pierdut pe D-zeu macelarind arabi nevinovati si drept urmare e pus in lanturi pentru naivitate. Sortii insa ii sunt favorabili si, dupa ce regele se alege cu o durere-n gat de la o sageata franceza - lasandu-ne sa-l credem mort - Robin si 3 tovarasi apropiati (intre care si Micul John) dezerteaza. Fuga lor insa ii conduce exact in mijlocul unei ambuscade aranjate de francezi in cardasie cu lordul tradator Godfrey (jucat destul de viclean de Mark Strong) pentru uciderea regelui, dar careia ii cazuse victima tocmai solia ce ducea la Londra coroana regala. Robin si tovarasii veseli ii alunga pe atentatori si salveaza coroana apoi, insusindu-si armele si hainele cavalerilor, se intorc acasa plini de onoruri. Lui Robin insa incepe sa-i placa noua sa identitate, Robert Loxley, si intors la Notingham sa livreze o sabie se alege cu un tata si-o nevasta de conjunctura.
Acum, eu unul n-am de ce sa fiu deranjat de derapajele istorice acuzate de altii. N-am pretentia de a vedea un documentar pe nume "Viata lui Robin Rood" ci doar o fantezie spusa la modul suficient de serios cat sa dea tarie mesajului prezent de-a lungul intregului film: Rise, and rise again. Until lambs become lions. Mai neaos, nu plecati capul la nesfarsit ca veti fi calcati in picioare. Pe ideea ca nobilimea intotdeauna a luat pana si pielea de pe taran iar regalitatea a luat pielea de pe nobilime. Cineva trebuie sa strige 'Ajunge'. Suntem deci introdusi in trecutul confuz al lui Robin, din pacate prea putin explicat, ni se arata consecintele unei campanii militare asupra populatiei civile, tradusa in cresterea impozitelor pentru acoperirea golurilor din visterie (suna cunoscut?) si se incearca convingerea noastra ca in 1199 Filip a incercat o invazie pe sest a tarmului englez pe fondul disensiunilor create intre baronii locali si regele John, urmasul lui Richard pe tron. Nu are sens sa ne pierdem in explicatii privind acuitatea istorica a scenariului. Filmul e despre personajul Robin si transformarea lui dintr-un dezertor in "aparatorul celor slabi". Privit in felul asta filmul lui Scott e un prequel, chiar daca nu se recomanda drept unul, intrucat incepe cu intoarcerea acasa dar se sfarseste in clipa cand este declarat proscris.
In ce priveste actiunea n-am de reprosat decat un singur lucru: imaginile sunt prea blande. Adica tonul filmului nu e atat de dark pe cat il asteptam. Odata ce am constatat asta, a devenit destul de greu sa mai fiu surprins, iar cota de dramatism a scazut. Coregrafia luptelor si recuzita campului de batalie insa au fost ok, pentru un film de audienta atat de generala (PG-13), dar am simtit lipsa sangelui, ca sa zic asa... Iar firul povestirii e cam lejer, iti lasa impresia ca se trage de timp, si tot astepti de la inceput sa se intample ceva mai interesant. Personajele sunt jucate "disciplinat", dar unidimensional, nu sunt performante uimitoare la nicicare din ei. Russell Crowe e parca mai retinut decat te astepti abia la final dezlantuindu-se in lupta, Cate Blanchett face un rol misto de femeie darza si mandra care lupta cot la cot cu barbatii, un pic altfel decat domnita pe care o stiam. Seriful de Nottingham e cam sters, dar Max von Sydow face o partida buna in rolul batranului tata orb. Surpirza insa vine din partea lui Oscar Isaac (Prince John) care plamadeste un personaj-caricatura foarte caraghios si demn de dispret, un afemeiat cu pretentii de luptator care crede ca poate tine coroana fratelui sau pe cap. Nici William Hurt sau Eileen Atkins (regina mama) nu se dezmint de talentul lor.
Ca sa inchei, Robin Hood e mai putin despre Hood cat e despre Longstride. Un fel de introducere in poveste cu explicarea, totusi confuza, a originilor sale. Ar fi de vazut un viitor film despre banditul din padurea Sherwood care participa la concursuri de tir cu arcul, ataca convoaiele cu aur ale regelui si-i apara pe oropsiti de tirania printului John, pana la intorcerea lui Richard. De remarcat ca filmul nu mai aduce nici o vorba despre Inima de Leu si oastea lui din Franta...asa ca, astept un sequel la prequel. Asta pe langa director's cut-ul care cred cu tarie ca va fi mai bun decat ce-am vazut la cinema. In concluzie, Robin Hood reloaded isi merita banii dar, cam atat..
Da Hood Justice
rating: EroareCu Gladiatorul şi Kingdom of Heaven, Ridley Scott a revitalizat genul “capă şi spadă” (sau peplum, daca preferati denumirea stiintifica). La Robin Hood mă aşteptam deci la dimensiuni epopeice şi scene meseriaşe de bătălie (ţapă!). Mă aşteptam la isprăvi haiduceşti care să ne mai răzbune din supărările pricinuite zilele astea de stat (ţapă!). De fapt tot filmul e construit ca o indelunga si chinuitoare asteptare. Si tooot astepti doua ore sperand ca se va intimpla ceva (ţapă!).
Povestea filmului e foarte actuala. Visteriile statului sunt goale, asa ca săracii sunt -fireste- jupuiti pana la maduva. “Să nu mulgi un uger secătuit pentru că te vei trezi cu o copită în freză” zice regina-mama, cind fiu-sau, John, hotaraste sa mareasca taxele supusilor. Englezii oricum erau condamnati la un meniu zilnic compus din supa de stevie si tocana de urzici, stropit maxim cu mied (bautura din miere), vinul fiind incadrat la produse de lux si accizat corespunzator.
La proverbul de mai sus s-a gîndit probabil şi Scott. Regizorul/producator a refuzat să mulgă legenda din care s-au hrănit cele 50 de filme anterioare pe acest subiect şi plasează acţiunea înainte ca Robin să devină da Hood. Un fel de prequel. Un fel de Robin Hood Begins.
Ca sa fim drepti, îl cheamă Robin Longstride (Russel Crowe). Nu e nobil, e soldat si jucător de alba-neagra in timpul liber. Nu e (încă) haiduc, dar e filosof al dreptatii. Un personaj atît de melodramatic încît am ajuns să-l regret pe Kevin Costner.
De fapt e cea mai prost folosita banda de actori buni pe care am vazut-o in ultima vreme: incepand cu venerabilul Max Von Sydow, continuind cu William Hurt, Oscar Isaac, Danny Huston, Denis Menochet aka monsieur La Padite, Kevin Durand si incheind cu Cate Blanchett, intr-o mutare neinspirata din cariera ei.
În afară de pădurea Sherwood nimic nu e la locul său in acest peplum. Nici caftelile nu-s cafteli. Nici bancurile bărbăteşti nu sunt tratate cu seriozitate. Si atentie: nicio sageata nu isi rateaza tinta (bleah!). In acelasi timp sunt atinse cu precizie toate locurile comune: tradatorul Mark Strong (suparator de manierist) are jumate din faţa lui Joker, Blanchett e ridicola in tentativa ei de Jeanne D’Arc si e si mai ridicola alaturi de Crowe in sărutul final gen Matrix.
Daca este ceva in Robin Hood care isi merita banii atunci e imaginea hd (stropii de mare si firicelele de nisip se vad cu o claritate uimitoare) si genericul animat de final. In rest m-am simtit jefuit, inselat, pradat. Hotii Scott şi Crowe iau de la săracii spectatori şi îşi dau lor (amîndoi sunt producători). În spiritul sloganului din film (Rise and rise again until lions become lambs) imi venea să mă ridic în mijlocul salii şi să strig ca un proscris:
“Ridicaţi-vă şi ridicaţi-vă iar, pînă cînd spectatorii nu vor mai fi fraieri!"
(Lucian)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Este interesant ca Richard era si el de origine franceza si vorbea franceza ;)
RăspundețiȘtergereSirg: Foarte corect
RăspundețiȘtergereNumai ca in film el striga bineinteles Moarte Francezilor! In engleza :)