marți, 15 iunie 2010
Corespondentul Marelui Ecran la TIFF
Anda Ionescu este din Arad si tocmai termina facultatea la Timisoara. Ca sa-si faca mai mult curaj pentru licenta a plecat -fireste- la TIFF. Fata de gasca, Anda ne-a povestit ce a vazut si ce i-a placut in patru zile (si 15-16 filme) la Cluj. Asadar, “experienta TIFF” varianta Anda.
J`ai tue ma mere/Am omorat-o pe mama, 2009 – Xavier Dolan, Canada
Asta imi vine primul in minte cand ma gandesc la TIFF 2010, probabil fiindca atunci cand s-a terminat, am simtit ca am stat doar vreo 30 de minute in sala (asa de prinsa am fost). Cand am iesit din cinema am simtit nevoia sa ne descarcam discutand ceea ce tocmai vazusem.
Xavier Dolan avea doar 19 ani cand a scris scenariul (autobiografic), cand a regizat si si-a repartizat rolul principal in film. Ma gandeam ca o sa fie clasica refulare a unui adolescent frustrat de relatia cu parintii care se crede mare regizor, actor si tot ce mai vrei. Departe de asa ceva.
Povestea e usor dramatica, dar fara sa fie transformata inutil in tragedie – Xavier vorbeste cu camera despre cat de absurd e sa te simti vinovat ca nu iti iubesti mama, chiar daca ea, la randul ei, nu te iubeste deloc. Personajele mi se par foarte bine construite – nu putem lua partea niciunuia, dar parca nu putem nici sa-i condamnam si sa impartim vina, oricat de cumplita e relatia dintre ei si oricat de evident e modul in care amandoi se terorizeaza reciproc. Iar Xavier asta are niste momente pe cat de tulburatoare, pe atat de bine interpretate. Ce sa mai spun de realizarea artistica si regie, care transforma povestea in poezie, apoi in imagini halucinogene, in isterie, uneori intr-o liniste contrastanta cu tot restul filmului etc.
Am auzit si unele critici prin sala pentru ca da, pe alocuri poate fi iritant - dar in fond asta e si ideea. Altfel cum ai putea sa rezonezi cu povestea asta? Nu poti sa nu fii iritat cand vezi cum doi oameni in fata ta se mananca unul pe altul. In fine, mie mi-a ramas in minte. Si cand te gandesti la un film cateva zile dupa ce l-ai vazut inseamna ca e ceva de capul lui.
Tetro, 2009 - Francis Ford Coppola
Spre deosebire de J`ai tue ma mere, se pare ca Tetro a fost apreciat in unanimitate. Si pe buna dreptate, pentru ca si asta te tine nemiscat pe scaun vreo doua ore si ceva (cred) si te face sa razi, sa lacrimezi (nu chiar sa plangi) si sa ai momente de “wtf?”
Ni s-a spus la final ca e chiar povestea vietii lui Coppola si ca el isi dorea de foarte mult timp sa faca filmul. S-a gandit la el de vreo 40 de ani si cum deja are in spate o varsta si o cariera de succes, nu a mai simtit nevoia sa-si demonstreze toate calitatile, asa ca si-a permis sa faca filmul exact asa cum si l-a imaginat, fara sa respecte anumite conventii sau sa recurga la anumite tehnici.
Un anume tanar, Bennie, pleaca spre Bunos Aires sa-si intalneasca fratele pe care nu l-a mai vazut de mic. Cand ajunge acolo, gaseste un artist frustrat, misterios, cu probleme psihice si diverse alte tulburari emotionale.
In timp ce vedem o reuniune si o iubire fraternala sincera, suntem martori la ciocnirea a doua lumi paralele (chestia asta e redata si prin niste scene de teatru ce parca intrerup filmul si redau anumite sentimente prin tot felul de metafore si simboluri). Dramatismul se potriveste de minune - pana la urma cei doi frati sunt argentinieni, deci normal ca tot filmul sa fie pasional. Meritaaa.
Ein Traum in Erdbeerfolie/ Moda comunista, 2009 - Marco Wilms, Germania
Cel mai fain si neconventional documentar dintre cele trei pe care le-am prins. Realizatorul Marco Wilms era si el implicat in miscarea cu pricina asa ca filmul nu e doar un documentar istoric ci si unul sentimental.
E vorba despre ceea ce se intampla pe scenele underground din Berlinul de est – tot felul de prezentari clandestine, locuri ascunse si ciudate, haine futuriste si marturii ale designerilor care au condus lumea modei in perioada comunista.
Nu e un film pentru fetele pasionate de moda! Moda Comunista vorbeste despre modul in care istoria da un gust specific chiar pentru orice (domeniu). Si e interesant sa privim moda din perspectiva comunismului pentru ca, in fond, moda se teme poate cel mai tare de uniformizare.
Last Conversation, 2009 - Noud Heerkens, Olanda
Nu m-a impresionat in mod special prin subiect sau alte aspecte, insa mi-a atras atentia faptul ca e un experiement cinematografic.
Tot filmul e facut dintr-o singura scena care ne-o arata pe Anna, proaspat despartita de un anume individ si care conduce singura in masina, vorbind la telefon cu ex-ul. Toata povestea tine o ora si un pic si a fost filmata dintr-o bucata (intr-o singura scena). Pentru asta, regizorul ne-a povestit cum a atasat 25 de camere automobilului cu pricina si a lasat actrita sa se descurce.
Mi se pare un exercitiu interesant pentru o actrita, mai ales pentru o actrita de film, dar si pentru regizor, care are instrumente limitate de lucru. Aveam o groaza de intrebari la final, nu stiam exact daca era cineva la capatul celalt al firului si daca acel `el` era real in scenariu (se pare ca da), daca Herkeens asta avea de gand sa experimenteze tehnica asta si apoi a incropit un scenariu sau invers si multe alte intrebari.
In fine, e genul de film la care risti sa te plictisesti, daca nu esti in dispozitia necesara. Nu m-am plictisit fiindca atmosfera era de asa natura (doar eram la TIFF), dar daca eram acasa probabil dadeam un pic pe fast forward. Oricum, merge vazut. A, si a luat premiul special sau ceva..
Marti dupa Craciun, 2010 - Radu Muntean
N-am prins prea multe filme romanesti din pacate ( vroiam sa ma pun la punct la capitolul asta, dar s-au vandut biletele ca painea calda) asa ca fara sa pot face o comparatie cu Aurora, Felicia, Medalia de onoare sau alte cele oricum o sa sustin in continuare ca Marti dupa Craciun e foarte fain si o sa ma lupt pentru el cu anumite persoane care mi-au zis ca-i “sec”.
E povestea clasica a cuplului aflat intr-o criza existentiala cauzata de monotonie si previzibilitate. Cu toate astea, te lipeste de ecran. Dupa ce l-am vazut am inteles de ce Mihai Chirilov zicea ca e cel mai matur film al lui Radu Muntean – prin modul in care personajele gestioneaza problema si cum discuta, plus ca interpretarea le foarte fireasca. Chiar si scenele intime sunt facute in asa fel incat sa nu ai senzatia ca regizorul vrea sa socheze (am senzatia asta cand vad nuditate explicita nejustificata). Aici parca se justifica tot. Inca odata parca n-am respirat in timpul filmului si de data asta fara sa fie vorba despre vreo actiune care sa te prinda. Tzutz. Parca am o pofta acuma sa ma uit la filme romanesti.
La capitolul “filme romanesti” as mai aminti Manusile rosii a lui Radu Gabrea, care incearca sa ne explice comunismul din interiorul sistemului. Un tip la vreo 30 de ani, sas, inchis fara sa stie de ce e inchis, se confrunta cu un sistem necunosut pentru el, si care incearca sa rationalizeze ce i se intampla si sa se autoprotejeze. Alex Mihaescu, personajul principal face treaba buna avand in vedere ca e la debutul sau in lung-metraj – mai joaca si Ioana Iacob, actrita la Teatrul German din Timisoara, Mircea Rusu si Marcel Iures. Genul de film incomod si tulburator, dar necesar, zicea Gabrea la finalul filmului. Na, acuma nu stiu daca chiar necesar, dar cu siguranta diferit fata de celelalte filme romanesti despre comunism.
Buna, ce faci? de Alex Maftei era destul de apreciat de critici. Mie nu prea mi-a placut – o comedie romantica destul de comerciala, despre un cuplu in care el si ea au ajuns la varsta de vreo 40 de ani si nu se mai simt atrasi unul de celalalt, asa ca incep sa “se date-uiasca” pe internet, ca sa afle in final ca vorbeau unul cu celalalt.
Arata ca o reclama (nu stiam eu ce mi se pare ciudat la imagine, in final mi-a venit ideea). E ceva nou pentru filmul romanesc si dintr-un anumit punct de vedere mi se pare ok ca exista si genul asta, ca publicul e destul de variat. In plus, are si niste poante faine prin anumite locuri si e destul de entertaining. Nimic mai mult.
Anda Ionescu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.