joi, 8 iulie 2010

Walking Disaster

(INCURCA-) LUMEA LUI TATI
rating: orgasmultiplu


Joia trecuta, Centrul Cultural Francez a inceput seria de proiectii in aer liber dedicata auteur-ului Jacques Tati (1907 - 1982).



Inaintea proiecţiei (Vacanţa domnului Hulot, 1953), la părăginita Grădină de Vară de la Capitol, Eric Baude (directorul Centrului) spunea că “Tati e un mit în Franţa”. Mit-nemit, recunosc că nu mă aşteptam să-mi pocnească fălcile de rîs la o producţie din 1953. Imaginaţi-vă că în primul sfert de oră nu se rosteşte nicio replică. De fapt, eroul (jucat de însuşi Tati) spune un singur lucru tot filmul: numele său.

Hulot este un tip excentric, inadaptat social şi foarte stîngaci. Un încurcă-lume autentic. Deşi intentiile sale sunt absolut benigne, ajunge mereu să provoace calamităţi literalmente la tot pasul(walking disaster). Pasul sau saltaret si bizar nu mi-a iesit inca din cap. Din recuzita nu-i lipsesc niciodata palaria si pipa.



Acum am înţeles de unde au apărut Mr.Bean, Forrest Gump (cei care l-au vazut pe Hulot jucind ping-pong sau tenis stiu la ce ma refer) si personajele lui Sylvain Chomet (in vara aceasta are premiera Iluzionistul, realizat de Chomet dupa un scenariu scris de Tati si care va avea in centru o versiune animata a lui Tati insusi).

In ciuda influentei sale masive, nu cunosc vreun alt cineast după el care să facă umor cu asemenea economie de mijloace (de exemplu, din sunetul repetitiv produs de o uşă batantă; din repetitia formidabilei teme muzicale care sugereaza monotonia zilelor de vacanta; din eleganta cu care a evitat happy-end-ul, in pofida idilei ce parea sa se contureze). Apropo de economie, există o scena în care Hulot dansează iar pe fundal se aude un ministru vorbind grav despre “recesiune”, “inflaţie” şi “taxe” etc. Metodele prin care suntem dresaţi au rămas deci neschimbate, de cind lumea.


Regizorul taxează cu discreţie clişeele si gesturile masinale ale vieţii cotidiene. În comparaţie cu semenii săi robotizaţi, Hulot pare cel mai viu om de pe Pamant. Asa cum se întîmpla si in Unchiul Meu (Mon Oncle, 1958), film ce va fi proiectat asta seara, in spatiul intim si elegant al curtii Centrului Cultural Francez Timisoara (B-dul Loga).

Joia viitoare e Zi de Sarbatoare (Jour de fete, 1949), filmul care încheie “seria Tati” în frumos renovata Piaţă Traian. E al doilea sau lungmetraj, cu un erou postas (Hulot nu se nascuse inca). Asteptati-va la un festin de gaguri vizuale şi sonore. Tati foloseste ca nimeni altul coloana sonora pentru efecte comice. Claxoane, behaituri, bazaituri si alte zgomote banale devin scurte comentarii umoristice.

Sincronizarile dintre sunet si imagine dovedesc inca o data inteligenta mizanscenei. Aici putem vorbi chiar de coregrafie (in fond, Tati era un mim stralucit). Nimic nu e lasat la intamplare. Tati era atat de prevazator incat a filmat Jour de Fete si in alb-negru si color. Trebuia sa fie prima productie franceza in culori, insa din cauza unor imperfectiuni tehnice filmul a avut premiera in alb-negru. Acum exista si versiunea color, restaurata de fiica regizorului, Sophie.

Aglomerarea de intamplari pe metrul patrat de pelicula impune mai multe vizionari ale filmelor sale (numai sase scurtmetraje) pentru descifrarea tuturor micilor gesturi si semnificatii. Tati observa ticurile si mecanicismele vietii la tara (Jour de Fete), ale monotonelor zile de concediu (Vacanta domnului Hulot), dependenta de tehnologie (Unchiul Meu) si artificialitatea vietii omului modern (pentru Playtime a construit un intreg orasel -"Tativille", care l-a ruinat pe regizorul-producator). Cu ultimele doua filme este si vizionar: a anticipat cu 50 de ani problemele pe care le discutam astazi.

Dincolo de descoperirea unei lumi si a unui autor original, "seria Tati" mi-a prilejuit redescoperirea unui vechi obicei. Placerea rasului colectiv. Daca vremea e favorabila, mergeti la una din aceste comedii in aer liber! Veti observa ca risul e contagios. Apoi mai e si placerea discutiilor de dupa proiectie ( - L-ai vazut pe mos cum arunca scoicile pe care le culegea nevasta-sa?, - Mie mi-a placut faza cu paleta de tenis!, -Sau cand a ajuns la inmormantare cu anvelopa pe post de coroana, -Ba nu, cea mai misto a fost scena cu artificiile). Mergeti si exersati rasul cu pofta, rasul inocent al copilariei.

Tati, tati, da' noi unde ridem? (vezi afis)


Publicat de Lucian Mircu la 11:09
Categorii: , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)