miercuri, 17 noiembrie 2010
Scrieti, numa scrieti (ca sa aveti ce citi)
Nunta de piatră (1972)
Poezia unei lumi tragice
Dublul debut în lung-metrajul de ficţiune al regizorilor Mircea Veroiu (segmentul Fefeleaga) şi Dan Piţa (segmentul La o nuntă), avea să propună „un cinematograf de substanţă, de esenţă şi de ţinută” (Eva Sârbu). Naraţiunea, cu puţine personaje, surprinde lumea locuitorilor din zona auriferă a Ţării Moţilor de la începutul secolului XX. Mult trâmbiţata identitate culturală românească pe care o căutăm în muzică, în tradiţii, în modul de viaţă, în peisaj ni se dezvăluie acum printr-un demers aproape ritualic lipsit de emfază sau reconstituiri artizanale, sub forma poeziei unei lumi tragice.
În mod neaşteptat, scria Romulus Rusan, povestirile „bătrâneşti” şi „tradiţionaliste” ale lui Ion Agârbiceanu aveau să le inspire celor doi reprezentanţi străluciţi ai generaţiei 70 un film de cea mai modernă expresie: „Nici că se putea concepe ceva mai cinematografic decât sisificul drum al femeii cu calul între casă şi mină, între prispă şi cimitir, între chinul vieţii şi sfâşierea morţii. Nici că se putea închipui ceva mai filmic decât spectacolul nunţii, asocierea vioristului cu dobaşul, fuga miresei de mirele bătrân şi nedorit. Nici că se putea imagina ceva mai plastic şi mai tentant imagistic decât priveliştile Munţilor Apuseni, cârciuma şi străzile bolovănoase ale Roşiei Montane.”
Nunta de piatră este în primul rând un film de imagine. Sobră până la austeritate, gândită în alb-negru, gri – toate tonurile de alb, negru şi gri – imaginea lui Iosif Demian este o pledoarie pentru un „cinematograf al ochiului”. Limbajul hieratic al discursului filmic (din Fefeleaga) şi frenezia profundă şi gravă (din La o nuntă) conferă unitate stilistică acestei opera prima din filmografia lui Dan Piţa şi Mircea Veroiu şi totodată anunţă două sensibilităţi creatoare complementare. Peste ani, amândoi cineaştii se vor întoarce la universul baladesc, Veroiu prin Semnul şarpelui şi Piţa prin Dreptate în lanţuri. De o rară putere de sugestie sunt, pe lângă imagini, şi decorurile (Radu Boruzescu şi Helmuth Stürmer) şi costumele (Marilena Şerbănescu) – elemente esenţiale în construcţia filmului, ce demonstrează un gust ales şi un rafinament de zile mari.
Interpreţii (în frunte cu Leopoldina Bălănuţă, despre al cărei chip s-a spus că pare desprins din icoanele bizantine) - Radu Boruzescu, Mircea Diaconu, Petre Gheorghiu, George Calboreanu jr., Ursula Nussbacher, Ferencz Bencze, Elisabeta Jar, Nina Domiga - dovedesc o forţă de interiorizare ieşită din comun, iar compoziţiile şi orchestraţia lui Dan Andrei Aldea (cu Dorin Liviu Zaharia – voce şi fluier) au dat naştere la o muzică simplă, cu un mare impact audio-vizual.
Ceea ce se trece prea des cu vederea sau pur şi simplu nu se cunoaşte în legătură cu acest film (pe care astăzi, critici şi cinefili din România îl situează în top ten-ul preferinţelor) este selecţionarea sa pentru Săptămâna Criticii de la Cannes. Împreună cu Duhul aurului (realizat în aceeaşi manieră de aceeaşi echipă şi ajuns pe ecrane cu o întârziere de doi ani), Nunta de piatră a fost adesea prezent la numeroase festivaluri internaţionale, precum şi în diverse retrospective ale filmului românesc. Catalogat drept „film de artă”, adresat unui public „elitist”, dipticul lui Dan Piţa şi Mircea Veroiu a trebuit să fie vizionat de nenumărate ori până să i se dea aprobarea de difuzare şi, atunci când, după câţiva ani de tergiversări a primit undă verde, a avut parte doar de o umilitoare distribuţie, limitată la câteva cinematografe periferice. În ţară, factorii de decizie i-au dat un calificativ de calitate mediocru, iar realizatorii au fost sancţionaţi „pentru atitudini estetizante”, fiind puşi să plătească pelicula.
(Marian Radulescu, Pseudokinematikos, Theosis, Oradea, 2010)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
N-as spune ca e vorba chiar de lipsa de interes. Pur si simplu multe din filmele astea nu se gasesc.. nici macar de cumparat.
RăspundețiȘtergereTotusi filmul se poate vedea in 8 parti aici: http://filmeromania.blogspot.com/2009/09/nunta-de-piatra-part-88.html
@Richie: si eu pusesem linkul :)
RăspundețiȘtergereDa, cu doua-trei exceptii, filmele astea se pot viziona online. Ajuta si site-ul filmele copilariei: http://filmele-copilariei.blogspot.com/p/lista-filmelor-romanesti-online.html
Nu e vorba doar de faptul ca nu se gasesc.. am gasit cam jumatate dintre ele, se poate scrie despre respectivele. Asa ca as zice ca retinerea porneste si de la faptul ca a scrie o recenzie despre astfel de filme e o provocare mult mai consistenta decat celelalte provocari pe care le-ati lansat. Ca sa faci o recenzie calumea despre unul dintre filmele astea, trebuie nu doar sa vezi filmul, ci sa ai si niste notiuni macar elementare cu privire la cinematografia si trendurile de atunci,sa-ti dai seama cat de `avansat` sau nu e filmul comparativ cu filmele romanesti contemporane lui,nah, un pic de cultura, alea alea :)Adica trebuie sa vezi macar cateva filme din categoria asta ca sa exprimi o parere ok, nu doar unu-doua. Si cred ca oamenii se mai uita la unele dintre ele, insa suntem un pic mai nesiguri in zona asta. Spre exemplu eu am vazut Meandre - dar n-as avea curaj sa scriu recenzia, nu cred ca am instrumentele necesare - dar imi dau seama ca poate doar eu sustin teoria asta, fiind mai tinerica si neinitiata :)
RăspundețiȘtergere@anda: nimeni nu a cerut o recenzie 'by the book', cum nici noi nu ne luam prea tare in serios pe aici.
RăspundețiȘtergereChiar e de dorit o privire proaspata, "neinitiata". Mie unul mi se pare cu mult mai interesant punctul de vedere al cuiva care nu stie "trendurile de atunci", pentru ca un film mare trece dincolo de trenduri. Tocmai asta e intrebarea: raman sau nu filmele astea peste timp? Sau ce a ramas din ele?
Apoi, gandeste-te asa: daca vei castiga cartea, vei dobandi - citind-o- "instrumentele necesare" :) Isn't that cool?