miercuri, 3 noiembrie 2010
Visul Italian
rating: Colectable
Sigur ati vazut filmul (snuff-ul) romano-italian in care o asistenta din Râmnic incaseaza un pumn fatal la o statie de metrou din Roma. A rulat la toate televiziunile. Nu cred insa ca ati vazut Mar Nero (Marea Neagra), tot coproductie romano-italiana . A rulat neobservat la cinema (era cat p-aci sa trebuiasca sa cumpar inca un bilet si sa beneficiez de o vizionare "privata" la Studio, dar in ultima clipa au mai aparut doi spectatori). Nu-i de mirare ca n-a avut parte de public. N-are nimic spectaculos, nimic incendiar care sa aprinda o noua polemica vizavi de tensionatele relatii cu fratii nostri de "geanta latina", asa cum a facut-o Francesca. Asta nu inseamna ca subiectul e mai putin actual. Pe scurt, tanara Angela (angelica Doroteea Petre) pleca din Sulina "la munca" in Italia, undeva langa Florenta (nu Fiorentina cum auzit ca i se spune mai nou mandrului oras toscan, de cand Mutu bate cheleneri pe acolo). Angela s-a transferat pe traditionalul post de "badandă" - adica ingrijeste o batrana singura (Ilaria Occhini - premiul pentru interpretare la Locarno) in schimbul a cateva sute de euro pe luna si multe suferinte.
Mar Nero dezvaluie (dez)iluzia miilor de romani infectati de visul italian, dulce-amar. In speranta unui viitor mai bun pentru familie ajunge sa fie sacrificata tocmai familia. Avem parte si de scene amuzante, din care nu puteau lipsi vechile sarmale, manelele sau Ghita a lui Cleopatra Stratan. Odata ce depasim clash-ul (si cliseele) cultural(e), ramane prietenia dintre doi oameni care au ajuns unul langa altul de nevoie. Rolurile de inger pazitor se schimba prin rotatie intre cele doua protagoniste (nota bene: numele Angela, comun ambelor limbi, nu e intamplator).
Maia Morgenstern si Vlad Ivanov apar mai mult pe afis decat in film (unde figureaza in cateva mici scene). La roluri secundare ar fi trebuit trecuta muzica nostalgic-meditativa (Enzo Cassuci) ce potenteaza atmosfera poetica. Totul culmineaza cu replica "Tutto passa" in timp ce bacul pluteste incet pe Dunare spre intrarea in Marea Neagra. Tocmai aceasta curgere lenta a peliculei si o anume austeritate (specifica minimalismului romanesc) risca sa-i adoarma pe multi.
Pe scurt: E reconfortant sa vezi ca se poate aborda cu multa decenţă, fara tabloidizare, un subiect nevralgic. Mar Nero este la aceeasi departare de "noi ii stergem la fund pe italieni" cum e de "rumeni di merda". Trecand peste contextul socio-politic, e un film despre singuratate si dificultatea de a comunica tocmai cu cei apropiati. Sentimente la fel de dureroase in ambele limbi.
Trailer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.