joi, 14 aprilie 2011
The Way Back (2010)
Penultimul film al lui Peter Weir dateaza din 2003 atunci cand il avansa pe proaspatul gladiator Russell Crowe la carma unui galion britanic si-l punea sa urmareasca o nava franceza in Master & Commander. Un film de aventuri cu imagini superbe si actori talentati. La 8 ani de atunci Peter Weir revine cu un alt film aventuros, setat de data asta pe uscat dar cu visuals la fel de spectaculare si o mana de actori remarcabili. The Way Back spune povestea incredibila a unei calatorii de 6000 de km realizata de un grup de evadati din gulagul sovietic pana in India. Ecranizare a unui roman polonez scris de un fost prizonier de razboi (a carui veridicitate e chestionabila) filmul ofera inca o dimensiune remarcabilei povesti de supravietuire, mai precis, viza turistica lipita peste panoramele extraordinare ale Siberiei, Mongoliei si Chinei. Eroii acestei plimbari inedite sunt cativa detinuti politici din tarile est-europene carora li se alatura un bandit urk, Valka (jucat cam pretios de Collin Farell), un personaj pe care toti il detesta dar de al carui cutit au nevoie. Merita mentionat ca unul din roluri ii apartine romanului Dragos Bucur, cel al unui contabil sirb Zoran, raspunzator de zona umoristica a filmului.
Intorcandu-ne la scenariu ar trebui dezvaluit cui i-a apartinut aceasta minunata idee de a strabate la pas Asia. Liderul grupului este polonezul Janusz (Jim Sturgess), ajuns ‘sclav’ in Siberia in urma unei marturii smulse sub tortura nevestei sale.. da, comunistii erau asi la asta. Am spus sclav pentru ca lagarul nu e o inchisoare ci un loc de munca de unde n-ai cum sa pleci, fiind inconjurat de pustietate, frig, lupi si nationalisti rusi care te-ar vinde pe-o coaja de paine. Totusi scanteia libertatii ii este aprinsa lui Janusz de Khabarov, un actor polonez (elita intelectuala popula multe asemenea “locuri de munca”), si astfel un plan e pus la punct. Ruta de scapare: de-a lungul lacului Baikal, spre sud pana in Mongolia. Pentru provizii mai sunt atrasi cativa captivi: un artist grafic, un polonez orb, un preot leton, sirbul Zoran si americanul Mr Smith (un Ed Harris taciturn). In mod tragic locul lui Khabarov e substituit de banditul Valka si astfel Mark Strong iese din scena facand loc lui Collin Farell, aici cutitar urk cu portretele lui Stalin si Lenin pe piept.
Calea intoarcerii ofera asadar ocazia unui road-movie in toata regula in care in loc sa fim preocupati de cum naiba de supravietuiesc eroii cale de multe mile prin padurile siberiene, stepele Mongoliei, desertul Gobi si muntii Himalaya, atentia noastra va cadea vrajita de mrejele cinematografiei lui Russel Boyd, uimitor atat in plan larg cat si in spatii stramte. Evident ca o asemenea calatorie nu va fi lipsita de peripetii si ca nu toti o vor termina dar asta e de vazut pentru fiecare. De notat aparitia in grup a unei fete ratacite de 16 ani, Irena (ochii albastri spalaciti ai lui Saoirse Ronan sunt deasemenea un peisaj) a carei prezenta nu produce nici o farama de conflict intre barbati, desi macar de la teribilul Valka era de asteptat. Poate chiar aici e o fisura in dramaturgie, prea multa melodrama si agresivitate vizuala in dauna unei realiste portretizari a personajelor puse in tovarasie de o conjunctura unica, nevoia de supravietuire. Dar nu m-am plans prea mult de asemenea “scapare”... mai mult m-a deranjat ca filmul, avand peste 2 ore, termina cu China si Himalaya in ultimele 10 minute, inexplicabil daca stai sa te uiti pe o harta. Era cam jumatate din drum. Nu m-as fi suparat sa vad inca o jumatate de ora de film.
Concluzia, daca-i musai sa fie una, ar fi ca The Way Back e o calatorie si pentru spectator... una care combina detaliile vizuale ale unor documentare NG cu performantele actoricesti ale unei generatii de actori tineri. Si pentru ca e in acelasi timp o poveste de supravietuire si o metafora pentru caderea comunismului la nivel personal. Ah, si pentru ca Dragos Bucur ii da replica lui Collin Farell.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
eu unul am fost tare dezamagit de film.peisajele sunt intr-adevar superbe, insa cam atat. dragos bucur neconvingator( nu cred ca are mai mult de 10 replici in tot filmul),insa cel ma nasol mi s-a parut faptul ca filmul nu reuseste ( zic eu) sa solicite emotional privitorul.nu e genul de film la care sa te identifici cu unul din personaje, sa te gandesti tu ce ai fi facut, sa traiesti alaturi de el pe tot parcursul filmului, sa-ti transmita din suferinta lui,sa ramai impresionat de taria sau determinarea lui. trosca plosca un grup de oameni, toti pusi in aceasi oala, 2 ore de oare ce o sa mancam si ca sa nu fiu rau 2 scene cu flashback-uri. un subiect superb, tratat nu neaparat superficial dar fara pic de profunzime.
RăspundețiȘtergereSi eu am fost un pic dezamagit de film. M-a deranjat foarte tare spoilerul de la inceput pentru ca iti spune unde ajung si cati, iar despre cum o sa moara restu te prinzi destul de repede. In rest acest road movie e ok desi nu m-a atins emotional. La capitolul interpretare cel mai mult m-a convins Colin (da aici sunt un pic subiectiv).
RăspundețiȘtergereAsta a fost. cred si eu, problema principala cu filmul.. nu are un carlig emotional puternic, oamenii sunt intr-o lupta pentru supravietuire dar nu te apasa deloc. Poate si din cauza ca stiai finalul in care 3 doar vor trece Himalaya si deci era usor de presupus ca o parte vor muri/pleca etc. Momentul cu cea mai vie incarcatura emotionala a fost moartea fetei. S-a stins intr-un mod aproape simbolic si era de asteptat sa-i darame emotional pe cel putin doi, americanul si artistul, care tineau mai mult la ea. Ceea ce s-a si intamplat, ei au fost primii care au renuntat sa lupte.
RăspundețiȘtergeretotally agree, n'a avut pic de suspans sau ceva care se te atraga, sa zici "omg! asta nu!"..l'am auzit pe dragos bucur intr'un interviu la radio guerrila, spunea ca totusi a fost o experienta placuta :)
RăspundețiȘtergere