luni, 16 mai 2011
Duel (1971)
Filmul de debut al lui Steven Spielberg a insemnat un aer proaspat in lumea thriller-elor psihologice si cu toate ca a fost realizat pentru televiziune si-a stabilit destul de repede calitatea de film cult cu rol prevestitor pentru Jaws. Micutul “film de sosea” intitulat Duel avea la origine o povestire de Richard Matheson, pe care acesta o aprecia ca inspirata dintr-un incident real, si in esenta pornea de la o premiza simpla: ce faci daca pe autostrada unui sofer i se pune pata pe tine? Filmul are un centru un personaj absolut banal, un vanzator pe nume David Mann (Dennis Weaver) care-si incepe ziua intr-un mod linistit, fara a sti ce i se pregatea mai incolo. In drum spre o intalnire de afaceri soferul face o depasire absolut normala a unui camion cisterna. Soferul camionului nu agreeaza miscarea si-l depaseste la randul sau apoi face tot posibilul sa-l tina in urma sa. Ceea ce incepuse doar ca o tachinare automobilistica devine repede un cock fight si apoi o cursa de-a soarecele si pisica pe viata si pe moarte. E destul de clar ca soferul firavului Plymouth ce functiona cu etanol nu reprezenta un real adversar pentru taranoiul cu camion de 20 de tone. Si totusi.. cei doi danseaza de la egal la egal un “dans” credibil pe marginea prapastiei.
Incantator la acest film e modul in care Spielberg construieste suspansul, de la prima imagine cu cisterna veche, ruginita si amenintatoare in oglinda retrovizoare, un antagonist non-uman cu o figura aproape umana, trecand prin unghiurile inspirate de filmare, ritmul sufocant al urmaririi si cadrele statice in care cei doi rivali se masoara de la distanta, parca asteptand ca celalalt sa faca prima miscare. Duel e un film extrem de bine facut, dezvaluind un regizor cu un deosebit talent in construirea de situatii limita, in penetrarea brutala a normalitatii prin introducerea inexplicabilului, in crearea si exploatarea tensiunii vizuale la momente bine alese. E un film horror in toata puterea cuvantului chiar daca e deghizat intr-un thriller psihologic. Adevarata forta a limbajului filmic spielbergian se va declansa in fenomenul Jaws cu toata teroarea pe care o poate cauza veghea tacuta si neobosita a unui pradator de talia marelul alb. Ascunzand identitatea soferului psihopat, Duel transforma cisterna intr-un villain la fel de primitiv, cu vointa proprie, mai mult instinctual decat rational, un rechin de sosea gata sa inhate soferii naivi.
Una din cele mai stralucite scene o reprezinta cea dintr-o cafenea in fata caruia soferul haituit gaseste camionul parcat. Intreaga sa frica se manifesta sub forma unei crize de paranoia hitchcockiene, un monolog interior in care David incepe sa-i banuie pe toti clientii prezenti si abia facand fata propriei lasitati. David nu e un om obisnuit cu astfel de confruntari, inca mai pune pret pe politete si omenie iar o asemenea vanatoare inexplicabila i se pare un act criminal. Din fericire pana la final va gasi in el puterea si luciditatea sa faca ceea ce trebuie intr-un climax care din 1971 si-a gasit nenumarate reimaginari in lumea filmului.
Motivul pentru care filmul a prins atat de bine la public poate fi felul in care ne raportam la el. Adevarul e ca de multe ori ca soferi ne-am trezit pusi in situatii frustrante, in spatele unui sofer indolent care parca in ziua aia iesise pe sosea ca sa ne provoace noua nervi. Spielberg si Matheson au luat o situatie obisnuita si au exagerat-o pana la punctul in care atmosfera devine claustrofoba iar scaparea nu apare decat sub forma unei coliziuni.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.