joi, 5 mai 2011
Film pentru prieteni (2011)
rating: Colectabil
As recomanda Film pentru prieteni prietenilor mei insa e foarte posibil sa ma urasca dupa ce-l vor viziona. Ar fi insa absolut normal sa puna mana pe telefon si sa-mi reproseze consternati ca le-am stricat seara. Anormal ar fi ca filmul sa nu le starneasca nici o reactie, sa nu-i socheze macar un pic, sa nu-i puna pe ganduri, sa nu-si imagineze ca un astfel de moment s-ar putea petrece si in vietile lor mai mult sau mai putin linistite. In sala cinema-ului Timis, jumatatea feminina a cuplului din spatele meu ii soptea jumatatii masculine “sa nu o mai duca la asemenea filme.” Era o reactie absolut normala la tortura vizuala pe care o producea filmul lui Radu Jude (Lampa cu caciula, Cea mai fericita fata din lume). Mostra de patetism admirabil expusa de Gabriel Spahiu in prima jumatate de ora se preschimbase brusc intr-un cadru de un realism (cel putin) disconfortant, pentru unii chiar sufocant, si asta in ciuda “supapelor” de umor grotesc presarate de Jude. In cazul meu, daca prima parte a filmului m-a facut sa-mi analizez trainicia propriile legaturi cu cercul de prieteni, secunda parte m-a lovit cu toata forta unui suicid ratat si a unei agonii infioratoare.
Film pentru prieteni e despre un barbat fara prieteni, despre un om frant si fara nici o speranta care decide sa paraseasca o lume care nu-l mai vrea. Locuind singur intr-o garsoniera barbatul (Gabriel Spahiu) a fost uitat de toti: de prieteni, de nevasta, chiar si de propriul copil. Intr-o ultima incercare de a starni compasiune barbatul filmeaza un testament video dedicat fostilor prieteni in care isi striga disperarea. Rand pe rand trece de la ironie la reprosuri deschise, de la auto-compatimire la ura de sine, se scuza sau isi cearta fostii prieteni, pentru ca in final sa-si reclame dramul de intelegere omeneasca la care era indreptatit.
Din monologul sau filmat cu o camera de amator personajul se contureaza treptat ca un om ratat, afectat de depresie, nefericit, sarac si abandonat. O situatie care se poate intampla oricui in functie de modul in care-si gestioneaza relatiile cu ceilalti. Intr-o astfel de situatie sinuciderea poate parea desigur o scapare si, totodata, o revansa pentru umilinta indurata. In mintea celui care-si pune capat vietii e, deopotriva, o resemnare in plan personal si o razbunare in cel social. Gestul sau se vrea perceput ca “ultimul cuvant” intr-o disputa, plasarea vinei pe capul celor vinovati si speranta ca sacrificul va fi inteles.
Ultimul cuvant in cazul de fata il are tot soarta, care, printr-o festa macabra ii conduce mana pagubasa intr-o alta ratare. Pocnetul pistolului lipit de tampla barbatului ne-a lasat pe toti inmarmuriti si, pentru cateva zeci de secunde, sala n-a miscat. Ce a urmat n-a fost decat o dubla agonie: a omului ranit de moarte si a spectatorului “fortat” sa-i fie martor. Cu nervul optic sectionat, orb si sangerand ca un animal injunghiat, barbatul se zvarcoleste si urla de durere in propria garsoniera. Singur. Ca in comediile vechi, vecinii atrasi de tambalau reactioneaza anesteziati. O femeie ii canta prohodul, un barbat ii tamponeaza teasta gaurita cu hartie igienica. “Ca sa absoarba” se justifica. Mai ca te rogi sa vina mai degraba salvarea, sa se termine chinul. Ori sa moara odata... Ultimele cuvinte ale barbatului, in timp ce este scos de paramedici si dus la spital au un dublu sens: “Nu vreau sa mor!” sau “Nu, vreau sa mor!” Cainta sau neputinta?
Ps: filmul a marcat deschiderea Festivalului Timishort 2011. Nu ratati scurtele de zilele astea si inchiderea festivalului de duminica, 8 mai, cand se va proiecta in P-ta Unirii filmul Periferic, pe care noi l-am vazut dar de care inca nu v-am povestit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.