vineri, 16 aprilie 2010
Greengrass Zone
rating: Brainwash spre Colectable
“Istoria e plină de războaie purtate dintr-o sută de motive. Dar acest război, războiul nostru, vreau să cred, trebuie să cred că e purtat pentru o cauză justă.” Am citat din noua miniserie HBO (Pacific) despre al doilea război mondial, produsa de Americanii revin mereu la acele vremuri idilice, pentru că nu le place să se imagineze în postura agresorului. Aşa cum e cazul în Green Zone. Subofiţerul Roy Miller (Matt Damon) este si el macinat de acelasi imperativ al aflarii adevarului despre casus belli. Plutonul pe care il conduce nu a găsit nici urmă de ADM-uri (arme de distrugere în masă), pretextul invaziei americane în Irak. În schimb, Miller dă peste planurile de dezinformare ale administraţiei Bush şi are şansa de a preveni o baie de sînge (suntem la începutul ocupaţiei, în 2003).
Om de acţiune cum îl ştim, Damon se angajeaza intr-o cursă aiuritoare prin Bagdad (să ne amintim că tandemul Damon/Greengrass a lucrat şi la seria Bourne). Regizorul vrea să redea fiorii autentici din afara perimetrului securizat (Green Zone). Reuşeşte, cu preţul obosirii spectatorilor. Scenele sunt parcă filmate în timpul misiunilor, de către soldaţi care aleargă cu camera în mînă şi nu prea ştiu să focalizeze. Atmosfera de haos din comandamentul american dar si din red zone (zona nesecurizata, adica tot ce e in afara Green Zone) e sugerata inspirat prin sunet: o zumzaiala continua compusa din zgomote suprapuse (voci, tanguieli, focuri de arma).
"Cateodata, daca privesti cu claritate si concentrare la un singur eveniment, poti sa intrevezi in forma lui ceva mai mare decat evenimentul in sine - ADN-ul timpului nostru".
Asta e conceptia de la care a plecat Paul Greengrass. A mai exersat-o si in United 93 - povestea rezistentei pasagerilor din ultimul zbor deturnat la 9/11. In Green Zone se intrevad radacinile rezistentei irakiene dar si erorile intentionate ale administratiei Bush, esecul unui anume fel de a face politica cowboy style. Politica ilustrata perfect de replica oficialului Poundstone (Greg Kinnear): "Ce mai conteaza de ce am intrat in Irak. Suntem aici". Ii raspunde soldatul Miller (incredibil de) responsabil: "Intotdeauna conteaza de ce mergem la razboi". Moment in care intelegem ca ADN-ul timpului nostru e schimbarea. Schimbarea pe care o aduc oameni voluntari ca Miller sau, de ce nu, Obama.
Este destul de evident ca personajele principale sunt simboluri. Roy Miller reprezinta armata americana trasa in piept de politicieni si alti papusari din umbra. Oficialul (Greg Kinnear) reprezinta administratia si papusarii. Ziarista (Amy Ryan) reprezinta mass-media, manipulata si ea. Generalul Al Rawi (Yigal Naor) simbolizeaza trecutul Irakului. Colaborationistul "Freddy"(Khalid Abdalla) reprezinta poporul irakian (si viitorul sau) satul de vechii dar si de noii asupritori ( "Voi n-aveti niciun drept sa hotarati ce se intampla in tara asta").
Noam Chomsky, reputat lingvist si activist politic, a rezumat intr-o singura fraza din Interventii ideea care sta la baza filmului: "Prelungirea conflictului nu s-ar fi petrecut daca armata americana s-ar fi comportat cu mai putina aroganta, ignoranta si incompetenta".
Idee curajoasa, dar din pacate nu e dusa pana la capat. Pelicula este o victorie pe jumătate. Pe de o parte admite vinovăţia S.U.A. in cazul invaziei criminale din Irak, pe de alta încearcă să spele obrazul soldatului american ideal(izat). Dacă n-ar fi fost coloana sonoră de video game patriotic gen Return to Wolfenstein, probabil că Green Zone mi-ar fi plăcut mai mult.
Filmul incepe cu avertismentul: "Interzis tinerilor sub 15 ani".
Mai corect ar fi: Interzis tinerilor...inarmati.
Trailer
Filmul incepe cu avertismentul: "Interzis tinerilor sub 15 ani".
Mai corect ar fi: Interzis tinerilor...inarmati.
Trailer
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.