Marele Ecran: Hormoni

marți, 11 mai 2010

Hormoni

EU CAND VREAU SA FLUIER, FLUIER (2010)

rating: Brainwash cu mesaj

“M-am săturat de ţigănii”.

Aşa a sunat refuzul unui prieten cînd l-am chemat la Eu cînd vreau să fluier, fluier. E drept, pelicula debutantului Florin Şerban poate alimenta fobia românilor de a fi confundaţi cu rromii. Nu poti sa nu te gandesti ce o fi vazut un -sa zicem-neamt la filmul asta. Probabil ce stia si el de pe strazi: românii si rromii is tot un drac.

Dacă ai devenit alergic la nemuritorul refren Tutti Frutti techelas/ Techelas teghelia bas (cred ca-i un fel de Besa me mucho), te va irita Eu cînd vreau să fluier, fluier. Sunt doar cateva observatii in contextul revoltei nationaliste a hackerilor degraba inchizatori de ziare englezesti; departe de mine dorinta de a intra intr-o polemica cu iz rasist.

Dacă nu ţi-a plăcut Poliţist, Adjectiv, n-o să-ţi placă nici ECVSFF. Dacă te-ai săturat de Noul Val minimal, de cadre tremurate, de filmări din mînă, de camera care urmăreşte personajul peste umăr, de tăceri lungi şi aşteptări şi mai lungi, n-o să-ţi placă ECVSFF.

Se adaugă vechea problemă legată de sonorul filmelor româneşti la cinema Studio (proaspăt redeschis). Ar fi prins bine o subtitrare. Dar n-am pierdut prea mult, pentru că jumătate din replici erau înjurături (poate cele mai multe injuraturi intr-o productie romaneasca, dar cine sta sa le numere). Tineti cont că acţiunea se petrece într-un penitenciar pentru minori.

Detinutii joaca fotbal, muncesc la camp, joaca lapte gros in celula, fac tranzactii pe tigari si servesc masa pe manele. Nimic spectaculos aici. In afara de modul in care actorul principal (George Piştereanu) s-a integrat in grupul de detinuti autentici care joaca sau fac figuratie in film. De exemplu, Papan Chilibar (fost detinut, apoi liberat, acum iarasi detinut) joaca rolul unui mut, cam cum era indianul din Zbor deasupra unui cuib de cuci. Papan are intr-adevar prezenta cinematografica, dar rolul sau nu se ridica la inaltimea notorietatii pe care a dobandit-o recent.

Silviu (Piştereanu) mai are cîteva zile pînă la liberare, după o detenţie de patru ani. Moment în care toată lumea se pune împotriva lui (mama care “l-a nenorocit”, colegii de celulă, directorul închisorii). Aşa că se pune şi el împotriva lumii. Tensiunile se acumulează palmă după palmă pe obrajii lui Silviu. Mă aşteptam la o explozie, dar nu la aşa magnitudine. După un demaraj lent, a doua parte a filmului e ca un ciob pus la gît.

Rebeliunea tînărului de 18 ani (care sta inchis de la 14) n-are nimic antisistem. Nu e Cool Hand Luke. Nu e nici nebun, desi clipitul ala repetat aminteste de ticul (extrem de) nervos al lui Toni Soprano. E mai mult reacţia hormonală a unui adolescent, care vrea să scoată o fată (Ada Condeescu) la o cafea. Scopul e absolut firesc, mai putin mijloacele de agatat. Daca rebeliunea lui Silviu ar trebui sa poarte o eticheta, pe ea ar scrie ADOLESCENTA.