sâmbătă, 30 octombrie 2010
The American (2010)
The American face parte din categoria filmelor despre "asasinul contemplativ", acel personaj care, fie din cauza unui cod al profesiei adanc inradacinat in el, fie dintr-o circumstanta independenta de vointa sa, a devenit mai reflexiv asupra vietii sale. Cam ca Alain Delon in Le Samourai sau asasinul singuratic din The Limits of Control, doar ca Anton Corbijn nu-i nici un Melville nici vreun Jarmusch, asa ca Americanul devine un fel de cale de mijloc intre fabula franceza si extravaganta cinematica a lui Jim. Adica e frumos, rafinat si cu o doza de sensibilitate poetica care trimite la filozofia implacabilului destin. Adaugand la asta si o performanta excelenta din partea lui George Clooney obtinem un film destul de profund si castigam o experienta vizuala multumitoare.
Ecranizare a unui roman de Martin Booth, A very private gentleman, Americanul lui Anton Corbijn spune povestea unui tehnician al crimei, Jack/Edward, un tip impasibil si calculat care nu ezita sa-si ucida iubita in momentul in care izolarea i-a fost deconspirata si nu-si mai poate garanta siguranta. Stergand trecutul si implicit orice urma Jack reintra pe piata asasinilor acceptand o noua misiune din partea lui Pavel, caruia ii poarta o ascultare apropiata de loialitatea samurailor. Trebuie sa mearga intr-un sat izolat din Italia si sa confectioneze o arma speciala pentru o alta ucigasa cu contract. Iar intre timp sa faca tot posibilul pentru a scapa de conflictul interior care incepe sa-l muste. In aceasta privinta cred ca e demna de observat deteriorarea psihica a personajului jucat de Clooney si fisurile care apar in armura aparent inexpugnabila. Acolo, in solitudinea oferita de satul muntenesc, pe fundalul unor peisaje idilice si pitoresti, Jack are de ales intre doua salvari: cea sufleteasca oferita de preotul locului si cea trupeasca oferita de prostituata satului. Nefiind capabil sa renunte la conditia de asasin, anti-eroul sfarseste in aceeasi dilema legata de incredere sacrificand totul pe altarul dragostei. Oarecum cliseic insa modul in care filmul e construit si dus la sfarsit justifica scuza lipsa de originalitate, in sensul ca exista un anumit lirism in cinemaul lui Anton Corbijn iar cei care ati vazut Control, biografia lui Ian Curtis, stiti la ce ma refer.
Prin urmare The American are un rulaj molcom si un look de promovat turismul montan, datorat locurilor de filmare si muzicii, o poveste care sustine o intriga captivanta, nestiind cine sau de ce il urmaresc pe protagonist ori in cine poate avea incredere, asteptandu-te in orice moment la o tragere pe sfoara si o rasturnare de situatie, la care se adauga jocul actoricesc remarcabil al unui profesionist. Si, sa nu uitam, superbii sani ai domnitei Violante Placido, fiica lui Michel Placido (pentru cine-si aminteste Caracatita?).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Film de 2 lei ridichi.
RăspundețiȘtergereN-ai ce sa vezi, in afara de, intr-adevar, pe aia buna din final.
***
As vrea o cronica la The Trotsky, tot un fel de brainwash, insa parca mai bun.
:)